Recensământul maghiar realizat la 1910 oferă o serie de informații cu privire la aspectul etnic și confesional al acelor vremuri în raport cu evenimentele de orice natură ce au avut loc. În cadrul acestui recensământ s-au colectat în principal date cu privire la limba maternă și confesiunea religioasă. În cazul evreilor, aceștia erau în majoritate vorbitori de idiș (limbă de origine germanică), astfel că aceștia au fost trecuți în mare parte ca vorbitori de germană. Rezultatele cu privire la confesiunea religioasă oferă numărul evreilor. Un plus pentru acest recensământ sunt datele separate cu privire la fiecare cartier/așezare dintr-o localitate. Aradul anului 1910 era alcătuit din opt cartiere plus o zonă marginală. Aradul Nou, Micălaca, Mureșel și Sânnicolau Mic erau la acea vreme localități separate. Situația din fiecare cartier al Aradului din punct de vedere al limbii materne arată o modul în care o comunitate etnică a evoluat în spațiul respectiv. Compoziția etnică a cartierelor a fost la acea vreme reflectată de limba maternă a locuitorilor.

Vedere generală a orașului Arad (aproximativ 1910)

Cea mai importantă zonă a orașului a purtat denumirea de „Belváros” (Centrul orașului). Populația din acest cartier alcătuia jumătate din numărul total al populației din Aradul anului 1910. Maghiarii reprezentau cea mai numeroasă etnie din Centru, aproximativ 84% din totalul populației (24630 persoane) aveau limba maternă maghiara. Germanii ocupau poziția secundă din punct de vedere numeric, existând 2127 persoane care și-au declarat germana ca limbă maternă. Românii din zona centrală erau în număr de 1951 persoane, având o catedrală impresionantă ridicată în Piața Thököly (azi Catedralei). Comunitatea sârbească din Centru era alcătuită din 240 persoane. Mai multe familii de slovaci venite în principal din orașul Békéscsaba s-au stabilit la Arad, astfel că la 1910 în zona centrală trăiau și 142 vorbitori de slovacă. Alte 24 persoane au declarat că vorbesc limba croată și în plus față de oricare alt cartier al orașului, aici trăiau și 5 vorbitori de ruteană (ucraineană). Printre cele 153 persoane care aveau o altă limbă maternă decât cele prezentate, majoritatea erau armeni, italieni, polonezi și alte naționalități.

Sinagoga de rit neolog de pe actuala stradă Tribunul Dobra – sursa: Darabanth.hu

Este important de menționat că în special din rândurile celor care au declarat maghiara sau germana ca limbi materne, 5503 persoane erau de religie mozaică (evrei). Aceștia locuiau pe tot cuprinsul zonei centrale, având totuși o zonă a comunității situată în vecinătatea Sinagogii Neologe (Piața Veche, strada Cozia și altele).

Timbru cu ștampila „ARAD-GÁJ”

Cartierul Gai avea la începutul secolului trecut o populație multietnică bine definită, existând trei mari comunități cu biserici și școli proprii. Maghiarii erau majoritari în Gaiul acelor vremuri, fiind prezent un număr de 1922 persoane a căror limbă maternă era maghiara și având o biserică romano-catolică ridicată în perioada 1856-1858. Comunitatea românească era alcătuită din 1281 persoane, folosind drept lăcaș de cult mănăstirea „Sfântul Simion Stâlpnicul”, aflată la limita nordică a cartierului Gai. Cea mai mare comunitate sârbească din orașul Arad era prezentă în Gai (780). Sârbii și românii au folosit inițial împreună paraclisul mănăstirii, dar după despărțirea arhierească dintre aceștia, sârbii și-au construit o nouă biserică în perioada 1870-1871. În cartierul Gai mai trăiau germani (66), slovaci (10) și alte naționalități (7). Persoanele de religie mozaică erau în număr de 42.

Grădiște, cunoscut inițial ca „Mosóczi-telep” după numele moșierului Mossóczi Institoris Kálmán (1839-1916), purta înainte de Primul Război Mondial denumirea de „Újtelep” (Cartierul Nou). Înainte de extinderea din perioada interbelică, Újtelep (Grădiște) cuprindea doar câteva străzi aflate în zona din jurul vechiului cimitir evreiesc. Populația era alcătuită în majoritate de maghiari (2537), urmați de români (131), germani (77), sârbi (3), slovaci (2) și alte naționalități (3). Evreii erau prezenți la acea vreme în număr de 72 persoane.

Pârneava sau Erzsébetváros (Orașul Elisabetei), denumire primită în timpul monarhiei austro-ungare, era un cartier cu aspect rural. Datorită întinderii sale, a fost al doilea cartier al orașului Arad ca număr de populație după zona centrală. Majoritatea populației a cartierului Erzsébetváros (Pârneava) avea maghiara ca limbă maternă (8426). În cartierul Pârneava se afla cea mai mare comunitate românească din orașul Arad (3081), ce dispunea de mai multe școli românești și un lăcaș de cultură (Casa Națională, situată pe strada Dorobanților). Pe lângă aceștia, 564 persoane au declarat germana ca limbă maternă, 380 sârba (cu precădere în partea de sud a cartierului), 30 slovaca, 2 croatfa și 31 persoane au fost incluse la categoria „alte limbi”. Au fost identificate și 148 persoane de religie mozaică (evrei).

Poltura era la începutul secolului al XX-lea un cartier întins și industrializat, fiind situat între actuala stradă Poetului și calea Aurel Vlaicu. Datorită apariției Fabricii de Spirt și Drojdie „Frații Neuman” la mijlocul secolului al XIX-lea, a apărut și nevoia ridicării de noi locuințe. Poltura cuprindea 374 maghiari, 120 români, 84 germani, 5 sârbi, 3 slovaci și 6 persoane cu alte limbi materne decât cele menționate. În cartierul Poltura trăiau și 81 evrei, identificați după religia acestora.

Fabrica de Spirt și Drojdie „Frații Neuman”

Sarkad era situat între Biserica Sârbească, râul Mureș, strada Választó (Andrei Șaguna) și calea Romanilor din prezent. Întreaga zonă a reprezentat cel mai vechi nucleu de populație din Arad, fiind cunoscută sub numele de „Ráczfertály” (Cartierul sârbesc), datorită comunității sârbești de grăniceri ce a locuit aici la începutul secolului al XVIII-lea. Populația cartierului era alcătuită în principal din vorbitori de maghiară (5236), restul fiind completat de vorbitorii de germană (844), română (804), sârbă (259), slovacă (33), croată (2) și alte limbi (55). Evreii din cartierul Sarkad formau o comunitate numeroasă de 548 persoane, având aici un spital al comunității. Cartierul Sarkad a primit în anii ’20 numele de „Drăgășani”.

Șega a fost un alt cartier cu aspect rural, situat în vecinătatea Pârnevei. Românii alcătuiau majoritatea populației cartierului Șega, fiind prezenți în număr de 1677 persoane și având școală proprie. Restul populației avea ca limbă maternă maghiara (909), germana (247), sârba (35), slovaca (4) și croata (1). Un număr de șase persoane au declarat o altă altă limbă maternă, iar 46 de persoane erau evrei. În partea sudică a cartierului Șega se afla „Cigánytelep” (Colonia țiganilor), locuitorii fiind cel mai probabil trecuți ca vorbitori de română.

Zona cartierelor Külhatár, Gai, Poltura și Șega (hartă din prima jumătate a secolului al XIX-lea)

Recensământul austro-ungar din anul 1910 oferă informații și cu privire la o zonă numită „Külhatár”, alcătuită din diverse „duleuri” (dűlő). Colonia Bujac care ulterior avea să devină unul din marile cartiere ale Aradului, a fost considerată ca parte a Külhatár. Majoritatea locuitorilor aveau ca limbă maternă maghiara (1127), urmați de cei a căror limbă maternă era româna (421), sârba (79), germana (16), slovaca (7) și opt persoane cu o altă limbă maternă decât cele menționate (posibil bulgari).