Satul Notia (Νότια) din Grecia este situat la poalele muntelui Tzena, în apropierea frontierei cu Macedonia de Nord. Astăzi este o localitate aproape ca oricare alta, cu o populație de sub 300 locuitori, având case răsfirate și o biserică ortodoxă ca punct central. Un trecător nu ar putea bănui că acest mic sat de munte ascunde o poveste inedită. Pentru locuitorii vechi ai satului, acesta s-a numit „Nânta”, fiind în perioada otomană o așezare prosperă locuită exclusiv de către meglenoromâni, o comunitate balcanică asemănătoare cu cea a aromânilor, dar cu o serie de particularități, în primul rând lingvistice. În secolul al XVIII-lea, locuitorii meglenoromâni ai satului Nânta trec la Islam.

Scriitorul și lingvistul de origine aromână Theodor Capidan (1879-1953) spunea despre acești meglenoromâni următorul lucru: „O bună parte dintre ei a fost silită de unele împrejurări să-și părăsească legea strămoșească, îmbrățișând islamismul. Aceștia sunt, iarăș, singurii reprezentanți ai cultului lui Mahomed, nu numai dintre români, dar și dintre toate popoarele de rasă latină.”

Una dintre puținele fotografii vechi existente cu satul de altădată

Despre evenimentul prin care populația s-a convertit la Islam se spune că a avut loc chiar în timpul slujbei de Paști, atunci când episcopul Ioan, în loc să binecuvânteze credincioșii cu tradiționala urare „Hristos a Înviat”, a făcut o urare în limba turcă și a anunțat convertirea la Islam. O altă variantă spune că episcopul a rostit salutul arab „Salaam alaikum”, iar credincioșii au răspuns „Alaikum salaam”. Odată cu islamizarea comunității, mănăstirea a devenit o „tekke” (mănăstire musulmană), iar cele trei biserici ortodoxe existente în acel moment au fost transformate în moschei. Conform lui Theodor Capidad, decizia meglenoromânilor de a se converti a fost scrisă pe ultima parte a Bibliei din biserică, având trecută data de 24 aprilie 1671. Istoricul grec Asterios Koukoudis este de părere că islamizarea meglenoromânilor din Nânta s-a petrecut începând cu anul 1759, având la bază documentele de arhivă din Salonic cu privire la istoria otomană. Se știe cert că un anume Jovan Kosta din Nânta a devenit musulman în anul 1764, schimbându-și numele în Mehmet.

Casă veche din satul Nânta (Notia) – sursa: JimmuClarku / Google Maps

Referitor la episcopul Ioan, conform unor mărturii ale bătrânilor meglenoromâni aflați în Turcia, acesta a ajuns mullah (cleric musulman) la moscheea „Turhan Camii” din orașul Larissa. Există diverse legende cu privire la soarta episcopului, toate având însă ca punct comun faptul că acesta a regretat în final convertirea, fiind ulterior ucis. Se spune că pe mormântul acestuia ce a existat în Larissa, autoritățile otomane au inscripționat în limba turcă textul „ne bizim ne sizin”, însemnând „nici al nostru, nici al vostru”.

Vedere din Larrisa otomană

Este important de menționat că în toată perioada ce a urmat după convertirea în masă la Islam a meglenoromânilor din localitatea Nânta, aceștia și-au păstrat limba, precum și o serie de obiceiuri creștine, cum ar fi celebrarea Sfintei Parascheva, participarea la hramurile bisericilor din satele slave sau meglenoromâne din apropiere sau aprinderea de lumânări la morminte. Unii locuitori meglenoromâni, refuzând să treacă la religia musulmană, au plecat din Nânta și s-au stabilit în alte localități.

Comunitatea meglenoromânilor musulmani a început să scadă treptat încă de dinaintea Primului Război Mondial, unele familii emigrând la 1912. În timpul marelui conflict, locuitorii din Nânta au fost nevoiți să plece în diferite sate grecești din regiunea Traciei de Est (partea europeană a Turciei), precum și în alte localități de pe teritorile actualelor state Bulgaria și Macedonia de Nord. La finalul Primului Război Mondial, o parte a locuitorilor au ales să se întoarcă în Nânta, încercând să refacă satul ruinat. Aproximativ 100 de familii de greci pontici au ajuns aici la 1919, timp în care în Nânta mai existau aproximativ 100-120 de familii musulmane sărace. Noii locuitori greci veniți din Caucaz au ridicat o nouă școală greacă și o biserică ortodoxă, trâind pentru aproape patru ani împreună cu meglenoromânii musulmani. Locuitorii bătrâni ai satului Notia mai păstrau amintiri din acea perioadă de conviețuire. Potrivit acestora, cei mai bătrâni dintre meglenoromâni vorbeau doar în dialectul propriu, iar tinerii în limba turcă, tot aceasta fiind limba de comunicare între locuitorii satului și noii veniți.

Satul Notia în prezent – sursa: www.inpozar.net

În cele din urmă, datorită schimbului de populație dintre Grecia și Turcia la începutul anilor ’20, toți meglenoromânii musulmani au fost obligați să părăsească definitiv localitatea, majoritatea fiind mutați în Tracia de Est (partea europeană a Turciei). O bună parte dintre aceștia au încercat să justifice autorităților grecești apartenența la o altă comunitate etnică decât cea turcă, dar fără succes. Văzând acest fapt, numeroși meglenoromâni au cerut Consulatului român din Salonic posibilitatea de a emigra în România, dar și în acest caz au primit un refuz.