Aradul a fost un adevărat centru industrial de-a lungul istoriei, fiind orașul unor mari fabrici precum Uzina Textilă Arad (UTA), Fabrica de Spirt și Drojdie „Frații Neuman”, Fabrica de Vagoane „Weitzer János” (ulterior ASTRA), Fabrica de Ceasuri „Victoria”, Fabrica de Păpuși „Arădeanca”, iar lista poate continua cu multe altele. Pornind de la Gara Mare, o construcție monumentală ridicată înainte de Primul Război Mondial, la o distanță de doar câteva minute de aceasta, există un mare teren viran. Acolo s-a aflat Fabrica „Tricoul Roșu”.

Fabrica arădeană a fost înființată de Iuliu Rácz, fiind inițial o firmă individuală. La puțin timp după, la data de 29 septembrie 1918 a devenit societate pe acțiuni, având denumirea maghiară Délmagyarországi kötö és Kötőszövőgyár Részvénytársaság, în traducere „Fabrica de Împletituri și Tricotaje – Societate pe Acțiuni din Ungaria de Sud”. Denumirea inițială a fost schimbată la scurt timp după instalarea administrației românești, fiind trecută în registrul Tribunalului din Arad ca „Fabrica de Împletituri și Tricotaje din Arad – Societate pe Acțiuni”, prescurtat „FITA”, denumire rămasă până la venirea comunismului.

Fabrica de Împletituri și Tricotaje din Arad în perioada interbelică

Este de remarcat faptul că în lista membrilor fondatori ai fabricii figurează și numele baronului Neuman Alfred (1871-1930), acesta fiind unul dintre membrii familiei de origine evreiască Neuman, a cărei activitate în domeniul industriei, sportului sau educației a contribuit major la dezvoltarea orașului Arad. În urma unei scrisori trimise de Banca Românească din București în data de 30 septembrie 1921, funcția de președinte al consiliului de administrație al F.I.T.A. a fost oferită marelui om politic Vasile Goldiș, deținând această funcție până la moarta sa în anul 1934. Un alt nume important al industriei arădene a fost Simion Albu. În cadrul Fabricii de Împletituri și Tricotaje a deținut funcția de director al societății, până la demisia din anul 1939, motivul fiind găsit în procesul verbal încheiat în urma ședinței comitetul de direcție: „domnia sa voiește să devină independent în urma cumpărării făcute a unor mașini de tricotaje”. Simion Albu a înființat o fabrică de ciorapi chiar în vecinătatea Fabricii de Împletituri și Tricotaje de pe strada Peneș Curcanul.

Fabrica a cunoscut o dezvoltare accelerată în prima jumătate a anilor ’20. Prin cumpărarea unor terenuri din vecinătate scoase la vânzare de Consistoriul Bisericii Ortodoxe din Arad, fabrica se extinde semnificativ, fiind înlocuite micile ateliere existente la înființarea fabricii în anul 1918. Au fost ridicate noi clădiri, au fost instalate numeroase noi secții (raschel, ciorapi, sport, confecții etc.) și au fost achiziționate o serie de utilaje performante din state precum Marea Britanie, Cehoslovacia, Germania, Elveția, Austria și Italia. Salariile muncitorilor au fost majorate cu 30-35% începând cu 18 noiembrie 1922. Beneficiul net al fabricii pe anul 1924 a fost de 4.088.530 lei. Clădirea principală a fost prelungită, lucrarea fiind încredințată arhitectului Emil Rácz, responsabil și pentru clădirea fabricii “TEBA” din Arad. Marea criză economică din anii ’30 a afectat semnificativ și F.I.T.A. Unele secții au fost inchise, prețurile au fost cu mult reduse, iar la finalul anului 1931 întreaga producție a fost închisă temporar și personalul a fost concediat.

Secția Cotton după bombardament

Cel mai dificil moment din istoria existenței fabricii a avut loc în data de 3 iunie 1944. În urma bombardamentului anglo-american asupra mai multor puncte din orașul Arad, 9 bombe au produs pagube însemnate Fabricii de Împletituri și Tricotaje, fiind estimate la 121 milioane lei. Trei persoane au decedat și alte câteva persoane au fost rănite. Evenimentele nefericite pentru F.I.T.A. nu s-au încheiat aici, deoarece în luna septembrie a aceluiași an, armata horthystă aflată în retragere a sustras o serie de produse și chiar mașini manuale de tricotaj. După o pauză de șase luni, producția a fost reluată, dar având ca prioritate înzestrarea Armatei Roșii. Venirea regimului comunist și procesul de naționalizare au adus schimbări majore și în cazul fabricii. Începând cu anul 1950, Fabrica de Împletituri și Tricotaje a devenit Fabrica de Tricotaje „Tricoul Roșu”. O serie de firme arădene cu profil textil au fost comasate cu fabrica, fiind nevoie de creșterea personalului. Dacă în anul 1948 fabrica avea 503 salariați, numărul avea să ajungă la 2478 în anul 1966. După o perioadă de stagnare în anii ’60, fabrica și-a dublat producția în deceniul următor, iar numărul salariaților ajunsese la 4766. Vești bune au fost inclusiv la capitolul export, produsele fiind exportate mai ales în Republica Federală Germană, Franța sau Marea Britanie. Firmele străine nu doreau aplicarea etichetelor cu numele fabricii pe produsele comandate, astfel că erau realizate etichete conform cererilor. De-a lungul anilor ’80 fabrica a mai întâmpinat probleme, în principal legate de lipsa comenzilor, dar și a folosirii unei materii prime de o calitate inferioară.

Fabrica în anii ’90

Căderea regimului comunist în urma Revoluției din decembrie 1989 nu a dus la închiderea imediată a fabricii, așa cum s-a întâmplat în multe cazuri. Activitatea fabricii a continuat pe o perioadă de câțiva ani, întâmpinând o serie de greutăți specifice perioadei în care România a trecut treptat la o economie de piață. În cele din urmă fabrica „Tricoul Roșu”, unul din simbolurile industriei arădene, și-a încetat activitatea. Mai mult de atât, întreaga fabrică a fost demolată până la temelii în anul 2007. Doar câteva mici fragmente de ziduri au mai rămas, așteptând să fie demolate.

Ce a mai rămas din vechea fabrică (2019)